Întâmplarea

Face ca uneori să nu știi ce vrei, să fii neinspirat sau pur și simplu să pierzi oportunități pentru că nu rezonezi cu timpul și locul unde te afli. Să fii un pampas, cum am putea concluziona și nu mă refer la floarea planta care poartă acest nume, ci la fraierul care poți fi fără să faci eforturi prea mari.

În august 2019 eram la o plimbare prin frumoasa noastră Deltă, loc pitoresc și renumit pentru rețetele excepționale după care se pregătesc peștii. La Mahmudia auzisem eu că există un loc lăudat pentru bucătarii săi, așa că am fost să verific. 

Situată fix pe malul Dunării, Casa Teo oferă servicii de cazare și masă, iar cei care i au trecut pragul au numai cuvinte de laudă. Cu o terasă destul de îngustă, am reușit cu greutate să ocupăm o masă care era liberă, dar în așteptarea celor cazați oarecum (în sensul că ce se vor face gazdele dacă o să vină un turist cazat să mănânce și nu o să aibă la dispoziție măcar o masă liberă... vorbim de orele după amiezii, posibil 16.30 - 17.00).

O dată obținută prima victorie, urmează momentul memorabil pentru mine: ne au fost aduse meniurile, am comandat imediat cafea și apă, apoi:

- V ați hotărât ce doriți să mâncați? zice domnișoara ospătar.

- Da, eu o să mi iau piept de pui la grătar/șnițel de pui cu ceva garnitură la felul principal....

Ochii mari de mirare/indignare nu pot fi descriși. Ai domnișoarei, desigur.

- Sunteți sigur că nu doriți pește? zice...

- A, nuuuu, eu nu mănânc pește, răspund  ( doar nu am venit în Deltă să mănânc pește, completez în gând, moment în care îmi dau seama că este ceva în neregulă...), am o problemă cu oasele multe, subțiri și foarte ascuțite..... aveți pui?

- Sunt preparate din pește care nu au oase, insistă domnișoara...

- Dai un pește proaspăt pe un pui congelat? intervine și soția .....

Am realizat brusc ce înseamnă să fii pampas, mi am făcut rapid un selfie, l am afișat pe ecranul telefonului și m am certat: chiar treci pe lângă asemenea ocazii fără să realizezi ce și cum?

- Ei bine, am ciripit eu, haideți că m ați convins! 

Oameni buni, am mâncat saramură de somn cu mămăliguță!

Cel mai bun preparat din pește gustat de mine vreodată, evăr!

Desertul a fost pe bază de clătite (fără pește, cârcotașilor)!

Și uite așa, eu, de la Cluuuuj, era să trec pe lângă o mare ocazie și, mai mult, să nici nu știu ce am pierdut! Ca un pampas, cum ziceam mai sus!

Cel mai tare fapt divers știți care este? Ei bine, în tot timpul ăsta, Dunărea trecea nestingherită pe lângă noi, în drumul ei spre mare...nu sunt convins că nu și a înghițit hohotele de râs între două valuri....

Precizare: aceste rânduri nu sunt o reclamă (plătită sau nu). Am adunat multe amintiri în anii în care nu am scris nimic și mi am propus să le scot la lumină, ca să zic așa.