vineri, 28 februarie 2014

Manipularea

                       Oamenilor de rând a fost (și mai este încă) principala ocupație, în scop electoral, a politicienilor, mai noi sau mai vechi. Exemple ar putea fi multe, dar am să vă dau azi unul singur. Scriu aceste rânduri ca un argument la afirmațiile mele anterioare conform cărora acțiunile celor care ne conduc ne influențează viețile în mod direct, fie că noi vrem sau nu, fie că noi înțelegem asta, fie că nu.
                       Nu cu multă vreme în urmă, domnul prim-ministru făcea mare caz despre faptele bune, de eroism aș putea spune eu, ușor răutăcios, făcute de ministresa muncii la acea vreme, care a reușit minunea de a mări numărul locurilor de tratament pentru pensionari, în anul 2014, de la 50.000 la 59.000. Electoratul din acea categorie de vârstă ar putea fi impresionat de bunătatea doamnei. No bine, no, și care este șpilul? Foarte simplu: adevărat că a fost crescut numărul biletelor care se vor achita prin casele de pensii, dar acest lucru se va face nu printr-un efort bugetar mai mare, ci prin reducerea cu două zile a perioadelor asigurate prin aceste bilete de odihnă și tratament. Din acest an, numărul zilelor de cazare a scăzut de la 18 la 16, reușind astfel ca în aceeași sumă de bani să încadreze mai multe bilete.
                        Nu știu dacă este mai bine sau mai rău, ceea ce vreau să spun este faptul că aceia care au hotărât asta au omis să ne spună cinstit cum au realizat creșterea numărului de bilete asigurate. Dacă omiți în mod intenționat să spui o parte din adevăr se cheamă oare că .....minți? Oricum nu contează prea mult, nu ar fi pentru prima dată cănd oamenii care conduc destinele țării dau dovadă de neseriozitate și, dacă mă gândesc bine, acest exemplu ar fi cel mai puțin important.
                        Cred că părinții și bunicii noștri ar trebui să știe asta, deoarece acțiuni de acest gen îi privesc în mod direct și nu ar fi corect să creadă că unora le pasă de ei. Cam asta este părerea mea. Voi ce ziceți?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu