luni, 18 martie 2013

Impozitarea

                      Economiilor ciprioţilor este o măsură fără precedent în istoria UE . Neaşteptată ! Surprinzătoare este puţin spus ! Care ne dă un indiciu că habar n-avem la ce să ne aşteptăm de la viitorul nostru în UE ! Unde sunt oare euroscepticii să-mi râdă în nas cu viitorul european al României ? Am scrâşnit din dinţi până s-au spart (alte cheltuieli pe la dentist !) când ni s-au tăiat salariile , dar cel ce a făcut-o era cel pe care noi , poporul , l-am ales ! Sau cel puţin aşa ne place să credem . Dar să stabilească ce se întâmplă cu banii noştri UE şi FMI ? Asta urmează ?  Tocmai am văzut că nimic , dar absolut nimic nu este sigur . Ştiu , vremurile sunt tulburi , economia are mari probleme , recesiunea încă nu a părăsit Europa , bla, bla , bla.
                      Urmăresc pe History seria de documentare despre al doilea război mondial . Evident că personajul în jurul căruia se învârt povestirile este conducătorul Germaniei naziste . Ei bine , în seara asta , la ştiri , am văzut-o pe doamna cancelar care striga la microfon despre Cipru că există suspiciuni că nu toţi banii de prin bănci sunt cinstiţi şi AU HOTĂRÂT ca şi posesorii de economii în conturi bancare să participe la salvarea ţării . M-au trecut fiori reci ! Şi oamenii de rând ce vină au că acolo este un paradis fiscal ? CINE EŞTI TU să îi pui să plătească solidar cu cei pe care îi suspicionezi de lucruri necurate ? În altă ştire am văzut cum politicienii germani aplaudă această hotărâre .
                        Oare începe să se repete istoria ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu