Medicii

                      Au un statut aparte în ţara noastră. Foarte des se discută despre ei că pleacă să lucreze în alte state, de regulă cu un nivel de trai ridicat. Ei bine, eu vreau să vorbesc despre cei care au ales să rămână. Cred cu tărie că toţi cei care aleg calea străinătăţii sunt fie la început de carieră, adică proaspăt absolvenţi ai facultăţilor, fie nu au apucat, din varii motive, să profeseze întrun spital important. Dincolo de specificul acestei meserii unde materialul de lucru este fiinţa umană şi unde o greşeală înseamnă adeseori pierderea unei vieţi, nu putem să nu discutăm despre banii câştigaţi şi statutul social al medicilor mai mici şi mai mari din România.
                       Prin statele europene dezvoltate, salariile medicilor sunt cuprinse între 3500 şi 8000 de euro. La noi ajung pe la 600-800 de euro. În alte state sunt multe persoane care câştigă salarii apropiate de ale medicilor. Locul în societate este dat mai ales de faptul că prin ceea ce fac salvează vieţi omeneşti.
                      Recent, cineva din familie a suferit o intervenţie chirurgicală la un spital din Cluj. Chirurgul a primit, evident în avans, ca expresie a recunoştinţei, 150 de euro. Se pare că nu a fost mulţumit, deoarece setul de instrumente pentru intervenţia laparoscopică (pe care bineînţeles că spitalul nu le putea asigura) avea preţul de 240 de euro înainte de operaţie şi a fost plătit cu 350 de euro după operaţie. Sumă achitată în valută şi, of course, fără chitanţă. Instrumentarul este asigurat de ceva firmă din curtea spitalului. Mereu în apropiere, la îndemână şi care are tot timpul exact ceea ce spitalului îi trebuie. Pe banii pacienţilor, desigur.
                      Din discuţiile din salon am tras următoarea concluzie: medicul a avut şase operaţii în ziua aceea. Toate pacientele i-au dat 5-600 de lei. Adică 150 de euro. 6 x 150 = 900 de euro x 22 zile (considerăm că sâmbăta şi duminica se odihneşte) = 19.800 de euro! Pe lună! Ce ziceţi de bietul chirurg? Are el vreun gând să plece în altă ţară? La banii ăştia, în Cluj este un mic Dumnezeu! Şi să nu uităm că mai primeşte şi salariu!
                      Anesteziştii sunt mai modeşti: taxa lor este de 50 de euro. Sunt trei anestezişti la şapte chirurgi. No bine: 6 operaţii x 50 de euro = 300 de euro x 2 medici = 600 de euro x 22 zile = 13.200 de euro pe lună! Înţelegeţi despre ce anume vorbesc eu aici?
                      În ultimele două luni, persoana operată a fost internată de cinci ori în acelaşi spital. La externare, deşi este obligatoriu să primească o informare cu cheltuielile de spitalizare, nu a primit-o nici măcar o singură dată. De ce? Pentru a nu-şi putea da seama că deşi a plătit bani grei pe investigaţii de tot felul, analize şi instrumentar chirurgical, o mare parte (dacă nu toate) au fost decontate de CNAS. Sunt absolut sigur de acest aspect.
                      Cu toţii ştim despre aceste lucruri. Mai mult, vorbim despre asta între noi, dar nu am fi dispuşi să facem ceva pentru a schimba această stare de fapt. Sau mă înşel? Dacă ne îmbolnăvim şi ajungem ... la mâna lor? Dar dacă nu avem bani? Ce ne facem? În lumea lor, a medicilor, răspunsul este simplu: nu s-a mai putut face nimic!
                      În concluzie: despre medici, numai de bine!